“Te-au batut ai tai cand erai mic? Ai fost abuzat?”
De cand am descoperit eu netul, m-am trezit cu intrebarea asta retardata. Motivul e relativ simplu: eu sunt un muist. La figurat, se-ntelege, nu la propriu. Cand ma apuca sictirul (cam de 24 de ori pe zi, daca e sa cuantificam mizeria asta), ma duc pe cate-un forum sau ceva de genul (inainte, pe irc) si astept vreo 10 minute. E IMPOSIBIL sa nu apara un retardat acolo, de obicei cu frustrari cretine sau intrebari idioate. “Prietena mea a incercat sa-mi suga pula, eu nu mi-o spalasem de vreo 3 luni, ca n-a plouat si pe deasupra, nici nu mi s-a sculat. DE CE M-A PARASIT? DEE CEEEEEEEEEE???”. Genul ala de idiot. Adica, pula mea, e clar pentru orice retardat ca fata nu aprecia lipsa vinului de la o masa atat de selecta, branza cu mucegai etc etc, mai putin pentru el. Pentru el nu-i clar. Si-atunci, normal, ii iau fata-n pula, ii spun ca-i un imbecil notoriu, ii pis familia-n gura and so on. Numai ca, fiind muist, nu-i spun asta fix cu cuvintele astea. Naaaaawww. Ii bag o aluzie subtila, o chestie de-aia la care rad toti de el, iar tipu’ nu intelege, o ia in serios si incepe sa explice. De exemplu, in cazul de mai sus, in loc sa-i spun ca-i un taran nespalat care-ar trebui sa si-o taie, eliminand astfel si poluarea si riscul de a se reproduce, il intreb, vag ingrijorat “prietena ta face parte din secta aia care-i impotriva branzei, cum ii zice, vegani sau cam asa ceva?”. La asa o intrebare, boul incepe sa-mi spuna ca nu crede, dar prietena lui se comporta destul de ciudat uneori, nu s-a gandit, poate chiar e intr-o secta, cum ar putea sa-si dea seama? Eu, sa zicem, ii dau cateva indicii, genul ala IDIOT de indicii “hmm, are cateva zile pe luna in care nu vrea sa te vada, evita sa iasa din casa, chestii de-astea?” (si pula mea, orice pizda la ciclu intelege, dar taranul prost nu pricepe si isi da seama ca OMG, DA, PRIETENA LUI E SECTANTA). Evident, spre final, ma plictisesc de el si-i spun ca-i doar un taran jegos, dupa ce-am ras suficient, normal. In timpul ala, el spumega. Moderatorii spumega. Alti idioti spumega. Pula mea, veganii spumega, iar eu si oamenii normali radem de toti prostii. Ne destindem, ajungem acasa zambind, fara frustrari de la job, treburi de-astea. Da, da, stiu, sunt un mic muist. Bun. Am stabilit-o si pe-asta. Partea interesanta e ca ajung acasa si ma trezesc cu vreo 30 de mailuri “ai un mesaj privat pe forumul X de la cutarescu”, cutarescu fiind unul din idiotii aia retardati care n-a inteles nimic si tine sa fie original, sa-mi spuna ca probabil sunt un manelist infect, un taran prost si intreaba: AM TRAUME DIN COPILARIE?
Ei bine, da, despre asta voi scrie azi. Traumele din copilarie. Sa-mi bag pula de fac misto, treaba asta e pe bune.
De inceput, vreau sa va anunt ca aveti asa ceva. Toti, fara exceptie. Nu e unul/una aici care sa nu fi luat cate-o muie de-aia cu pula-ndoita si nespalata – la figurat, se-ntelege. Neaga daca vrei un ban, ce pula mea.
Chestiile astea E MULTE si nu se mai termina. Da’ sa luam ceva exemple random.
Aia din generatia mea au prins toata futerea aia cu uniformele. Sa fie? Sa nu fie? Normal ca fiecare din noi avea ceva toala jegoasa si rapanoasa care i se parea cool. Moa’, ce hanorac ciumete aveam eu. Stramb, retardat si scalamb, da’ pula mea, mie mi se parea ca E COOL. Pai, cum sa vreau eu sa port uniforma? Ia, muie cu uniformele voastre, bai, puletilor, imi ucid mie libertatea de exprimare si individualitatea si…Degeaba insistau puletii aia batrani ca dom’le, uniforma incurajeaza individualitatea, dezvoltarea personalitatii si pula mea, mie mi se parea ca-s niste retardati comunisti. Pe cinstite. Vreti sa ne faceti pe toti muncitori cu basca si salopete sau ce? Tin minte ca scriam la ziaru’ liceului si-am bagat un editorial de-asta, pfoai de pula mea, s-au vandut urgent toate exemplarele, din cauza editorialului, de ne-au venit spumele ca n-am scos mai multe, sa iasa de-o ciunga. Se-ntelege, toti kinderii erau de acord, ma aplaudau pe-acolo la scena deschisa, uite ba, vine la scoala ala care-a scris aia, hai sa dam noroc cu el! Imi dau seama acum ca eram un mic tembel. Gee, nu mi-au trebuit decat 14 ani sa spun asta, haha. Stiti care era ideea cu uniformele? Venise si trecuse revolutia, manca-v-as talentul si aparusera deja treptele sociale/castele. Nu mai era comunismul ala tampit in care toti purtam nu stiu ce tricouri din bucur-obor, pe-afara, la joaca. Nu, coaie. Deja pizdele duhneau a naf-naf si dada si pula mea mai stie ce. Se-ntelege, e vorba de alea care-si permiteau. Mai precis, alea cu parinti care-si permiteau, ca ele aveau fix acelasi cacat de alocatie. Viitorii puleti duhneau a parfum ciumec, nu ca fraierii (sau ca mine?). Erau smecheri, ce pula lor. Si uite asa se formau gastile si incepeau discriminarile. Hai, toti am avut “prieteni” in liceu, da’ cum se formau prieteniile alea? Ce face, interese comune? Hai sa fim seriosi! Erau aia care-si permiteau aceleasi chestii. Pai, ce pula mea prietenie sa am eu cu aia care nu ratau nici macar o tabara din 10, cand eu ajungeam in una – maxim? Normal, eram “prieten” cu restul puletilor halitori de sana cu covrigi la foisor. A, da, cu aia si cu pizdele. Ca na, n-aveam eu bani de mers in nu stiu ce bar, sa-mi tremure curul ca se prind aia ca n-am 18 ani, da’ aveam…alte avantaje.
E, si uite asa incepea discriminarea si asa incepeai sa simti urmarile ei. Tin minte trei chestii mari si late.
Prima, cand eram in generala, abia trecuse revolutia pulii mele si gata, nu mai era obligatorie uniforma, cacatul ala de sacou/sarafan, numarul matricol cusut stramb, cravata de pionier si inelul ala pe care-l rupeam nonstop. Incepusera sa apara si blugii pe piata. Acum, pula mea, blugii sunt haina saracului, da’ atunci trebuia sa fii cool sa ai asa ceva. Era un magazin lame prin piata lahovari (sau cum pula mea se numeste, nu stiu), sa-ti bagi pula, era acolo coada nonstop, pana-n strada, mai ceva ca la ratii, inainte. E, tin minte ca se agitase mama sa-mi faca rost de-asa ceva, da’ nu mergea frate, iti trebuiau pile sa mai prinzi ceva OK. Da, ma, pile sa-ti iei blugi, daca va puteti imagina asa ceva.
Bun, aveam o retardata-n clasa, da’ retardata. Daca-mi amintesc eu bine, se numea Paula Ocadau. Cel mai retardat nume din istorie, parerea mea. Ei bine, aia era pe bune retardata, nu asa, la misto. Atat de retardata incat se scobea nonstop in nas (sincer, ce pula mea putea avea acolo atat de fascinant, nu stiu) si la intervale regulate, scotea cate-un “AaaaaaaaaaAAA”. Sec, de durata medie, tare, in timpul orei, in pauza, probabil si pe buda, habar n-am. Vedeai cate-un profesor cum ramane blocat si incepe sa tremure de furie, cand in mijlocul unei demonstratii (la mate, de exemplu), se auzea acel “aaaaaa”. Evident, toti bufneam in ras, da’ mai pe-ascuns un pic, ca dirigu’ era cam nervos de felul lui (au fost cazuri in care si-a scos pantoful si-a aruncat cu el dupa lume prin clasa – nu glumesc). Ala se uita fix la ea si-si scotea ceasul (asta ne-a spus-o de la prima ora, cand isi scoate ceasul, inseamna ca va pocni pe cineva si nu vrea sa-si sparga geamul). 20 de minute se facea o tacere mormantala, ca tipu’ avea mana grea (nu m-a pocnit niciodata, da’ l-am vazut pe colegul de banca ridicat de-o palma de-aia si mai multe nu). Apoi, la secunda 1201, se auzea “aaaaaaa” si nu puteai, mureai de ras, bagai capul sub banca si tremurai de ras. Ei bine, cand toata lumea vorbea de blugi si nimeni nu avea asa ceva, Paula, retardata, avea 3 perechi. Trei, ba, sa-ti bagi pula. Mama alerga cate 4 zile pe la magazine despre care SE ZVONEA ca ar putea avea blugi si nu gasea, iar cea mai retardata pizda de pe planeta avea 3 perechi. Daca tii cont de faptul ca tipa era stralucitoare (4 pe linie, cu cate-un 5 de mila, iar asta spune ceva, in generala, cand e greu sa iei sub 8), nu-i de mirare ca si eu si tipa care-mi placea, amandoi invartindu-ne pe la olimpiada, ne intrebam cum dracu’ proasta aia are, iar noi nu, cand noi suntem mai destepti. Cat de cool e pentru un kinder sa invete de la o varsta relativ frageda ca altii primesc mai multe si mai misto, chit ca nu le merita? Iti dai seama cat il mai convingi sa munceasca, sa invete, sa … blabla? Nu, nu-ti dai seama? E, uita-te la mine si-o sa intelegi. Daca n-am ajuns fix un ciorditor de portofele, e din cauza ca dupa un an de blugi si “aaaaa”, se incheiau mediile, eu si Irina luam premiul I si pula mea, veneau niste gagici din clasa sa ne pupe (pe obraz, da’ ce sa mai, erai smecher, te pupau gagicile, coaie!). Era momentul ala din an, cand, dupa un an de “de ce ala care-i mai prost ca mine are si eu n-am”, aveai satisfactia aia de o ora, ca esti mai bun si mai hr hr, chestii de-astea. Slaba consolare, daca ma-ntrebi pe mine…
A doua chestie sau, ma rog, a doua SERIE de chestii, se intampla prin liceu. In liceu, eu unul am dus-o beton – nici de covrigu’ cu sana nu aveam bani in general. Pe bune, fara urma de misto. Sa-mi bag pula daca nu era hardcore. Aveam o sora, i se plateau meditatii and shit, ca urma sa dea la facultate, pe langa faptu’ ca na, erau cateva materii la care era si ea varza by default. In plus, ba era mama in somaj tehnic, ba era tata somer, ba amandoi. Una din cele mai retardate chestii posibile a fost “la fumat”, m-a infuriat la culme, chit ca acum ma face sa rad. Stiu ca eram cu Andreea in curte si vorbeam de-ale noastre. Andreea, cred c-am mai spus, era o tipa extrem de frumoasa. Pe deasupra, era si inteligenta si, ca sa puna capac la toate, dormea pe bani. Aveau ai ei bani sa cumpere probabil tot jegul ala de liceu. Prin urmare, cred ca-i de inteles daca-i privea pe multi de sus, de foarte sus – si pe cuvantul meu, avea femeia aia o privire dispretuitoare care-ti taia macaroana, iti inghiteai cuvintele, nu-ti mai ardea de nimic cand se uita la tine intr-un anume fel. Ei bine, cum ziceam, eram noi in curte, vorbeam de ale noastre, la vreo 3 pasi de grupul standard de fumatori. Acum, chestia e ca-n grupul ala standard de fumatori, erau cativa care-i cam purtau sambetele. Pe cinstite, nu stiu un barbat din liceul ala care n-ar fi futut-o in spumele negre, chit ca ea era blonda. Eh, unul din ei nu s-a mai putut abtine, cred ca era cu nervii la pamant, saracul si, cum n-avea ce sa-i zica ei, a aruncat o soparla de-aia la inaintare “ce faci, Andreea, tot cu Liviu? Asta n-avea bluza aia si acum 2 saptamani?”. Vai, sa moara mama, nu stiu daca omuletul ala a trecut vreodata asa aproape de-o spitalizare pe cateva luni, in cel mai bun caz. Nu stiu. Da’ avusesem deja un “incident” cu alta fiinta, iar Andreea facuse spume si mai multe nu, ca ea nu vrea un barbat violent langa ea, sa ma controlez, “ca altfel”. Asa ca am inghitit-o pe nemestecate, chit ca i-as fi rupt dintii dobitocului, unul cate unul, cu bocancul. Deah, avea mai mult de 2 saptamani bluza. De fapt, avea vreo 2 ani, daca-mi amintesc eu bine. Da’ ce sa-i faci, pe-acasa batea vantul si-n frigider, da’ in buzunare…Nu stiu cum as fi iesit din situatia respectiva, chiar nu stiu, da’ nici n-a fost nevoie. Ne-a scos ea pe amandoi. S-a intors spre boul ala parvenit si i-a zis, cu privirea AIA : “nu stiu, Adi, de obicei, nu-l vad imbracat…”. Oho, Adi, puiu’, pe mine m-a usturat un pic remarca aia cu bluza, da’ nu vreau sa stiu cat te-a usturat pe tine raspunsul…
A treia – si ultima pe care-o mentionez – a fost media 4 la psihologie. Ba, sa fie clar, eu ma descurcam foarte bine la materia aia. Aveam in schimb o mare problema. Eu si unu’ cu care jucam baschet faceam tot timpul zgomot in timpul orei, nu stiu cum. Parca era un blestem. Amandoi luam cate-un 3 de-ala pentru dezordine, pentru deranjarea clasei, pentru pula mea stie ce. Bine, omu’ nici nu invata nimic. Da’ nimic. Era rupt. Ai lui, in schimb, aveau bani. Facea ma-sa niste muschi carand sacose la scoala de m-am plictisit eu s-o vad. E, si uite asa, vine sfarsitul trimestrului. Atat eu cat si el, 4 pe linie. Eu invatam, faceam ok lucrarile alea de control, blabla, da’ sa-mi bag pula daca intelegeam cum iau tot 4. Ma, futu-i gura ma-sii. Am aflat la sfarsitul trimestrului. Ne ridica aia pe amandoi in picioare, zbierand numele de familie. Xulescu si Yulescu. Sunteti doi nesimtiti si sa va fie rusine si blablablabla! Uite, Xulescule, iti mai dau o sansa (A cata…? Xulescu fiind colegul, evident, venise ma-sa cu sacosa cu cateva ore inainte), ca te vad ca esti un baiat dragut si putin mai agitat, da’ se vede pe tine ca nu esti rau, numai DUPA CUM TE IMBRACI. In schimb, tu, Yulescule (eu) de tine m-am saturat. Se vede pe hainele tale ca nu-mi respecti nici materia, nici ora si nici pe mine. 4. Sa-ti fie invatatura de minte, esti imposibil, imi aduci aminte de fostul meu sot. O, da. Bune motive. Umblu-n haine vechi si iti amintesc de ala care te-a parasit, iar mama n-are bani de sacose si daca ar avea, nu ti-ar da. Da, excelente motive sa-mi strici vara, tarfa, iti amintesc de ala care te batea si pana la urma a vrut alt sac de box.
Cam asa incepe. Asa incepe discriminarea, “lupta de clasa” si asa incep niste mizerii de care un kinder n-ar trebui sa afle nimic.
Mi se pareau idioate si comuniste ideile alea cu uniforma and shit. Da’ este ca aveau dreptate bosorogii aia comunisti? Ii pui pe toti in uniforma si, da, in ciuda pulii, o sa fie fortati sa-si dezvolte creierul si personalitatea, ca daca vor sa se faca remarcati (si toti adolescentii vor), n-o sa mai poata s-o faca pe banii si coaiele lu’ mami/tati. Bine, nu-i opreste nimeni de la a merge intr-un bar sa bea 100ml de X, dupa ore, in timp ce tu tot n-ai bani de covrigi, daaar, timp de X ore, ai acolo iluzia aia de egalitate.
Revenind la tampitii de care-mi bat eu pula, sa mai treaca vremea, insista ei cu intrebarea lor “am traume din copilarie?”. Da, ma, am. Sigur, n-au nici urma de legatura cu idiotii pe care-i iau la misto, respectiv la pula, da’ am, da’ ma descurc cu ele si pot sa ma uit inapoi ranjind.
Totusi, daca ne uitam in jur, vedem zece mii de chestii care nu ne plac, toate legate de diversi tarani, cocalari si alte specimene cu ceafa groasa. Uneori, am dubii. Habar n-am ce sa cred si cum sa ma uit la ei. Te uiti la un Becali oarecare, ce poti sa crezi? Fara legatura cu politica, pe bune. E un bou care traieste cu impresia ca banul face orice. Poate ca are si dreptate, dracu’ stie. Toti cretinii de teapa lui si toti imbecilii care-l adora si-l cer la TV….cum ar trebui sa ma uit la ei? Cu dispret, cu sila, ca n-au inteles nimic din toate lucrurile care conteaza? Sau cu mila, ca n-au fost pupati pe obraz la sfarsit de an si n-au avut pe cineva alaturi, la momentul potrivit, sa le stearga toate frustrarile cu buretele?

RSS Feed
Posted in
Tags:
eu am patit-o la matematici, era la un moment dat un an care se incheia marti, ca pula, si marti de la 7 dimineata aveam 2 ore de matematici, joia de dinainte ne zice profesoru’ ca cine nu vine marti are 2 din oficiu. Imi fac eu calculele si-mi iesea cred si media 6 cu un 2, “screw you guys, i’m going home”. Restul s-au dus. Ala s-a ofticat si m-a lasat cu media neincheiata, asa ca du-te costele in toamna cu o saptamana inainte de corijente sa dai examen pt incheierea mediei.
nu m-am agitat prea tare ca deh, imi iese media cu orice nota voia sa-mi dea muistul, dar m-am uitat totusi peste materie just in case.
Cand ajung la scoala surpriza: aveam 2-ul promis din martea fatidica si acu cica daca-mi mai punea unu ne vedeam din nou intr-o saptamana, la corijente. Normal ca mi-a dat de demonstrat o teorema SF ca sa-mi arate cine-i mai destept, si chipurile m-a trecut din mila. Taranete.
Nici eu n-am stiut ce plm sunt aia bani de batoane la scoala, cum arata adidasii pana in liceu, alocatia pana la buletin etc
sunt de acord cu discriminari
nu sunt de acord cu “fosti si viitori cocalari”. asa cum caracaleanul se naste si moare caracalean (oricat de geniu, sau boier de vita nobila cu radacini adanci ar fi, undeva, candva, ala tot se va uita in buletin sa vada unde s.a nascut, iar tie, privitor sau comesean la masa lui, iti va veni sa.i arzi 3 peste bot), asa sta treaba si cu cocalarul. asta e “brand” din nastere. al treilea gen dupa feminin. prezentul vesnic.
şi mie-mi place de mor asta cu traumele din copilărie. E drept, io n-am de-alea cu uniforme and shit, că îs uşor mai bătrână şi eram deja în liceu când “s-a scos” (am tăiat-o în secunda doi şi mi-am făcut fustă din ea, ca dacă revine ideea să-mi cumpere ai mei alta de musai), da’ am altele. În generală aveam la bio o profă tâmpită rău care trăia cu rudotel, nu cu mâncare, şi ne preda într-o scârbă de nu-ţi poţi imagina. Mi-ar fi plăcut materia, da’ mă dispera profa. Până când am prins un documentar despre evoluţie, Darwin şi ingineria genetică şi am avut senzaţia că am fost în comă şi acu’ m-am trezit, că am ieşit din închisoare, chestii de-astea…
Tot prin generală, voiam să mă fac profă de română sau scriitoare, olimpiadă, publicat mici prostiuţe prin cutezătorii, sau cum se numea revista aia, până am nimerit o olimpiadă la care a trebuit să scriu “eseu” despre “Călin” (şi mie întotdeauna mi s-a părut că Eminescu era uşor retardat) sau despre cartea mea preferată. Am trântit o frumuseţe de eseu despre “pe aripile vântului” la care nu mi-au punctat nimic, am avut circ că scriu despre cărţi capitaliste, mi s-a explicat frumos ca “unii” punctează numa’ ce-i în manual, şi m-am hotărît în trei secunde că io n-am de gând să oblig pe nimeni să citească “lişiţa”.
Prin liceu, mi-am dus colega de bancă de mână la chiuretaj, un medic bătrân şi idiot care a umilit-o în ultimul hal. În ziua aia am decis că dacă rămân gravidă, mă bat cu toată lumea şi fac copilul, io nu trec prin aşa ceva.
Cât despre Becali şi restul, sincer, eu mă uit cu milă la ei. Ştiu că pentru o sumă suficient de mare m-ar putea cumpăra şi pe mine, dar sunt convinsă că şi atunci m-aş uita tot cu milă şi superioritate.
Inspirata de citirea comentariului Adrianei:la chimie in clasa a noua aveam o profa cu o voce si tonalitate atat de monotona ca ma lua somnul invariabil.Am adormit la ora ei.Pacat de materie.
Trauma majora din copilarie: ca eram cea mai inalta din clasa si ochelarista (!) asa ca saptamanal ma luam la bataie cu careva.Cel mai tragic a fost in clasa a 5-a cand l-am agatat de cuier pe un coleg care-mi sparsese ochelarii(din greseala de fapt) dar facuse imprudenta sa rada dupa.
Eram aia cu coronita cum sa-mi scada nota la purtare?
Asa ca profesorii “intelijenti”au decis sa aplaneze totul si l-au pus pe bietul omulet (da, mi-am amintit cum il chema: Bokra Ioan)sa-si ceara scuze in fata clasei(mie!).Prin urmare am devenit instant cea mai detestata dintre fete.
eu ii bagam cu fundu’ in cosul de gunoi. acolo sa vezi ura de rasa dupa ce deveneai ciuca mistourilor ca te-a batut o fata
Discriminari erau si atunci. Conta cine-i mata, cine-i tac-tu, daca poa’ sa faca rost de o carcasa au mai stiu eu ce. Erau aia cu stilouri chinezesti, aia cu penare cu oglinda etc, etc.
.
Cat despre intrebarea ta: Cu tigara in coltu’ gurii si cu indiferenta in dreptul pulii.
Hai, zat Dinamo ca-i echipa de kkt
Ah, da, traumele copilariei:
El Zorab – sa-mi bag pula, din cauza lui am plans doua zile, mortzii lui de cal si a aluia care mi-a lasat poeziile defectului asta la 9 ani.
Felix PC – eu aveam CIP-03, da?